Dragi clienți și totodată prieteni,

După cum constatăm cu toții, România și întreaga lume se află într-o situație fără precedent.

Pe lângă problema de natură medicală, stăpânită de către autoritățile române, există un puternic sentiment de teamă, alimentat de o parte a mass-mediei.

Pe această cale, dorim să vă asigurăm că agenția noastră, înființată în urmă cu 20 de ani, își face datoria față de toți turiștii și partenerii săi.

În această perioadă dificilă, lucrând „de acasă”, împreună cu toți partenerii noștri, depunem eforturi uriașe zi de zi, în scopul de a vă feri sau limita, pe cât posibil, de orice neplăcere creată de această situație.

 

Cu referire la toate pachetele rezervate pentru acest an, indiferent de data plecării, dorim să reiterăm faptul că serviciile turistice rezervate au fost preplătite de agenția noastră furnizorilor (parțial sau integral, în funcție de data de plecare), aceasta fiind practica internațională, conform contractelor încheiate.

 

Returnarea C/V serviciilor se face în conditiile în care PARTENERUL (compania aeriană , unitatea hotelieră) A ANULAT DEJA serviciile .

Astfel, în limita calității noastre de agenție de turism, vom răspunde fiecarui turist în parte în funcție de pachetul achiziționat și implicit partenerul aferent.

 

Totodată, vă punem la dispoziție comunicatul și recomandările formulate de ANPC cu privire la modul de acțiune și de comunicare cu turiștii precum și toate NOTELE partenerilor noștri.

 

comunicat de presă ANPC: https://anpc.ro/articol/1431/comunicat-de-pres--1-1-1-1-1-1-1-1-1

 

Sperăm ca măsurile luate de majoritatea statelor lumii să aibă un efect pozitiv și rapid în limitarea răspândirii noului coronavirus, astfel încât cu toții să revenim la un stil de viață normal, în care călătoriile să ne ofere amintiri valoroase.

 

Vă asigurăm că vă suntem alături și vom face tot ce este necesar, cu seriozitate, pentru ca turiștii noștri să se bucure de vacanțe binemeritate.

 

 

Cu deosebită considerație,

Echipa AVETOUR

×

#staiacasă

 Dragii noștri clienți și totodată prieteni,

Ținând cont de situația actuală cauzată de COVID-19, agenția AVETOUR va fi închisă și vom opera

doar în mediul online unde ne puteți contacta atât în scris, cât și telefonic la:

telefon: 0729014782 - Mirela, 0729014783 - Bogdan,
                 0747770882 - Alexandra
- e-mail: office@ave-tour.ro, ave_tour@yahoo.com
Facebook/Messenger/Whatsapp

Vă asigurăm că vom păstra legătura între dvs. și

parteneri/hotelieri/companii aeriene

pentru soluționarea sejururilor/călătoriilor

imediat urmatoare: martie-aprilie 2020 și

așa cum v-am obișnuit suntem “APROAPE”

și facem „TOTUL PENTRU VACANȚA TA”!!

Așadar, punctual vom răspunde tuturor mesajelor dvs.!

Echipa AVETOUR

 Dragii noștri clienți și totodată prieteni,

Ținând cont de situația actuală cauzată de COVID-19,  agenția AVETOUR va fi închisă și vom opera

doar în mediul online unde ne puteți contacta atât în scris, cât și telefonic la:

telefon: 0729014782 - Mirela, 0729014783 - Bogdan,
                 0747770882 - Alexandra

e-mail: office@ave-tour.ro, ave_tour@yahoo.com
Facebook/Messenger/Whatsapp

Vă asigurăm că vom păstra legătura între dvs. și

parteneri/hotelieri/companii aeriene

pentru soluționarea sejururilor/călătoriilor

imediat urmatoare: martie-aprilie 2020 și

așa cum v-am obișnuit suntem “APROAPE”

și facem „TOTUL PENTRU VACANȚA TA”!!

Așadar, punctual vom răspunde tuturor mesajelor dvs.!

Echipa AVETOUR